Canyoning&Trekking pe insula Samothraki, Grecia, 11-19 iunie 2022

RON RON2,900.00
  • 期間: 8 日
  • 所在地: Samothraki

Ne-am mutat pe noul site, găsești toate informațiile despre eveniment aici:

Canyoning pe Samothraki - Grecia

Tel. 0725 214194 sau calin@verticaladventure.ro


Departe de plajele supraaglomerate și hotelurile supradimensionate
, vom urca în inima munților și vom coborî canioane spectaculoase. Văi ascunse, parcurse de ape cristaline ce formează cascade impresionante și bazine cu apa mai curată decât în piscină. Aici avem „jacuzzi” cu vedere la mare și suntem înconjurați de catedrale albe de granit.

Tura se adresează tuturor celor care doresc să își petreacă vacanța într-un mod activ, aventuros, să iasă de pe potecile bătute de prea mulți turiști și să exploreze natura în toată frumusețea ei; pentru cei care vor să traiască la prima mână experiențe autentice și să se întoarcă cu mai mult decât un checklist bifat.

O altă atracție este mâncarea mediteraneană, uleiul de măsline și oregano fiind nelipsite de la masă. Aici ne putem delecta cu produse locale (lapte și brânză de capră, fripturi variate din capră și oaie, pește proaspăt gătit, dulcețuri de smochine/mandarine/struguri, etc.).

Rezervă-ți un loc la aventura grecească!


____________________________________________________________________

Perioada : 11-19 iunie 2022

Locația: insula Samothraki, Grecia


Cum ajungi:

Rute auto: Timișoara-Alexandroupoli
                 București-Alexandroupoli

Aeroportul cel mai apropiat: Alexandroupolis (cu escală prin Atena) sau Thessaloniki (zboruri directe din București)

Acces feribot: Alexandroupoli-Samothraki

Activități: Canyoning, trekking, explorare insulă, relaxare pe plajă, înot în Marea Egee, jocuri de societate seara, gătit împreună, vizitare puncte de interes local 

Cazare: sat Kato Kariotes, insula Samothraki, Grecia


Cazarea se va face la pensiunea unei familii locale, oameni foarte amabili și ospitalieri.
Camerele sunt de 2 sau 3 persoane cu frigider și baie proprie. Avem la dispoziție o bucătărie de vară și toate ustensilele necesare pentru autogospodărire. De asemenea avem Wi-fi, curte mare cu copaci umbroși numai buni pentru montarea hamacelor, un grătar exterior pentru gurmanzi și acces 24/7 la Marea Egee, deoarece locația este amplasată exact pe malul mării, izolată de orice alte clădiri sau proprietăți din zonă. La 5 minute de mers pe plajă se află cel mai apropiat restaurant tradițional, iar la 1,5 km centrul turistic și comercial al insulei, cu terase și micile magazine ale producătorilor locali deschise până târziu în noapte.
____________________________________________________________________

Echipament personal necesar:

  • costum de baie
  • încălțăminte pentru canyoning (se va uda); Aceasta trebuie să aibă talpa aderentă și cât mai rigidă, exclus sandale, șlapi sau teniși
  • încălțăminte pentru trekking - adecvată unui traseu montan de dificultate moderată
  • haine potrivite pentru un traseu montan (inclusiv o jachetă rezistentă la apă și vânt)
 
Echipament asigurat de noi:
  • costum și șosete de neopren
  • cască de protecție
  • vestă de plutire (pentru persoanele care nu știu să înoate)
  • rucsac pentru transportarea echipamentului personal pe canioane
  • ham și dispozitive de coborâre
  • corzi pentru canyoning
  • bidon sau sac etanș 

Ce informații ar mai trebui să știi:
  • nu este nevoie de experiență anterioară în coborârea de canioane, dar e important să vă simțiți confortabil în apă, dar și pe stânci la înălțime
  • nivel de pregătire fizică necesar: mediu. Experiența anterioară în deplasarea pe teren accidentat, de munte, este un plus. Dacă nu aveți experiență în deplasarea pe acest tip de teren, cereți informații ajutătoare la unul din numerele de telefon din contact
  • coborâm în rapel prin cascade, sărim în bazine cu apă adâncă și ne lăsăm să alunecăm pe tobogane naturale
  • vom alterna zilele de canyoning cu zile de relaxare, explorare a insulei sau chiar trekking pe cel mai înalt vârf al insulei pentru o perspectivă de 360 grade de la altitudinea de 1611m
  • vom face un instructaj la fața locului pentru folosirea echipamentului și pentru tehnica de coborâre în rapel și parcurgere canioane
  • vom fi cazați la o frumoasă pensiune așezată pe malul mării, izolată de orice altă locuință din zonă, ce dispune de bucătărie echipată cu tot ce este nevoie pentru autogospodărire
  • pe insula se ajunge cu feribotul Alexandropolis – Samothraki, cost ~ 16 euro/ persoană, 60 euro/mașină one way, biletele nefiind incluse în costul programului (costul exact al transportului cu feribotul îl vom ști mai aproape de data planificată, când operatorul publică tarifele pentru acea perioadă; tarifele menționate sunt cele din anul anterior, dar pot fi luate ca referință)

____________________________________________________________________

Număr
 maxim de participanți: 
 12 persoane
____________________________________________________________________

Cost - 2900 lei/persoană, cu avans 1000 lei la data înscrierii, iar diferența la începutul turei efective


include:

  • echipamentul necesar coborârii canioanelor menționat mai sus
  • ghizi de canyoning calificați și entuziaști
  • instructaj detaliat la fața locului pentru a ne putea bucura de explorare în siguranță
  • fotografii și filmări calitative
  • cazare pentru 7 nopți în camere duble sau triple, acces la bucătărie de vară (posibilitate de auto-gospodărire) 
  • o săptămână memorabilă :)

nu include:

  • transport auto 
  • mâncare
  • asigurare medicală
  • transportul cu feribotul Alexandropolis – Samothraki și retur (~16 euro/persoană/sens, 60 euro/mașină/sens)

Op
țional putem asigura, contra cost, transport România - Samothraki și retur, în limita locurile disponibile.

____________________________________________________________________

Pentru mai multe poze din turele trecute intră aici:

Poze
Samothraki Adventure

____________________________________________________________________

Hai să îți arătăm Grecia așa cum nu ai văzut-o până acum!

Înscrierile se fac până la data de 15 mai 2021
Se consideră rezervat locul în momentul în care se plătește avansul de 800lei. În cazul în care vă retrageți avansul poate fi folosit pentru participarea la oricare altă tură organizată de noi.


Ne-am mutat pe noul site, găsești toate informațiile despre eveniment aici:

https://www.verticaladventure.ro/canyoning-trekking-pe-insula-samothraki-grecia.html

0725 214 194 – Călin 
calin@verticaladventure.ro

____________________________________________________________________